162 de ani de la Unirea Principatelor Române

« Ideea de a pune un domn la conducerea Principatelor pentru o perioadă de trei sau patru ani vine direct de la împărat (Napoleon al III-lea - n.n.). Iată motivele pentru care i-a fost sugerată: guvernul francez doreşte sincer unirea Principatelor sub domn străin, dar combinaţia nu are nici o şansă de reuşită deoarece Marile Puteri europene se opun. Singurul mod de a îndeplini voinţa poporului român, mai devreme sau mai târziu, este soluţia provizorie. Se numeşte un domn pentru patru ani şi se păstrează în rezervă alternativa prinţului străin. Marile Puteri care se opun sistemului au timp să se gândească pe îndelete şi, poate, să se ralieze. Între timp, unirea Principatelor este menţinută şi liniştea asigurată... »

Acest document ne permite să înţelegem mai bine şi insistenţa Porţii de a nu recunoaşte dubla alegere decât cu titlu excepţional, clauză pe care nu va pregeta să o amintească, de altfel, cu ocazia abdicării domnului în anul 1866.

Aşadar, alegerea aceluiaşi domn în Moldova şi în Ţara Românească, pentru ca unirea să fie realizată de facto, este ideea lui Napoleon al III-lea. Francmasonii români care s-au întors în ţară (“veteranii” revoluţionari de la 1848, emigranţii de la Paris în mare parte, cei care reveneau dintr-un exil îndelungat) au făcut restul, desemnându-l şi susţinându-l pe colonelul Cuza. Este vorba mai ales despre fraţii Ştefan şi Nicolae Golescu, fraţii Dumitru şi Ion Brătianu, Constantin A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Manole Costache Epureanu, Alexandru D. Moruzi, Costache Negri, etc. Lor li s-au alăturat unionişti ca Vasile Boerescu sau Barbu Vlădoianu, membrii ai societăţii secrete “Frăţia”. De la Bucureşti aceştia erau în contact permanent cu lojile pariziene, mai ales cu loja “L’Athénée des Étrangers “(Ateneul Străinilor).

După victoria „partidei unioniste” în Moldova, la 5 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor de către Adunarea Electivă, cu o unanimitate de 48 de voturi, „cheia” unirii celor două Principate române era alegerea aceluiași domnitor și în Țara Românească. În Muntenia, însă, situația era mult mai complicată, datorită faptului că doar 24 dintre cei 66 de deputaţi ai Adunării Elective erau unionişti. Contracandidații lui Cuza erau puternici, precum fostul domnitor Gheorghe Bibescu, taberele erau divizate, situația era dificilă. Soluţia dublei alegeri a lui Cuza (şi în Ţara Românească) a fost dezvăluită în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, în discuţiile purtate în apartamentul numărul 5 al celebrului Hotel “Concordia” - situat în actualul Centru Vechi al Bucureştilor, pe strada Smârdan (numită Uliţa Nemţilor la acea dată), nr. 39 - locul de întâlnire preferat al unioniştilor.

Se pare că, în mod surprinzător, prințul Dimitrie Ghica, fiul fostului domnitor Grigore Dimitrie Ghica, a fost cel care a făcut propunerea ca domnitorul Moldovei să fie ales domn şi în Ţara Românească, așa cum arată stenogramele luărilor de cuvânt de a doua zi, din Adunarea Electivă. A doua zi, la data de 24 ianuarie, în sala din Dealul Mitropoliei, Vasile Boerescu a prezentat conservatorilor propunerea convenită în noaptea trecută. În mod miraculos, dar probabil și ca urmare a eforturilor făcute de unioniști - care mobilizaseră o parte din populația Capitalei în preajma Dealului Mitropoliei; aproximativ 30.000 de persoane - toate cele 64 de voturi exprimate (la apelul nominal doi deputaţi lipseau) au fost atribuite lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta devenea, în urma scrutinului, Domnitorul Principatelor Unite ale Țării Românești și Moldovei. „Mica Unire” a devenit, astfel, o realitate.

(Extrase parțial din volumul “Napoleon al III-lea şi România. Influenţa francmasoneriei” - de Abel Douay şi Gérard Hertault)